Creatia lor a avut inca din principiu paralele care includeau lumea politico – guvernamentala, ceea ce a determinat pana la urma ca media manga sa se dezvolte spre un stadiu matur, abordand formatul de plot intr-o îmbinare de intriga si dialog.

Structura definitorie pentru formatul benzilor desenate, fie ca este vorba de pagini cu caricaturi, ori nuvele grafice, este de arta secventiala. Arta secventiala este o forma narativa ce se ajuta de imagini pentru a transmite un mesaj, adesea se ajuta si de mici texte care sant prezentate unitar de-a lungul unei pagini de ziar ori revista de specialitate.

Nu exista o data exacta pentru aparitia manga in Japonia, dar multi iau in calcul existenta primelor elemente de arta secventiala in pergamentele cu ilustratii ale calugarilor budisti din secolul al XII-lea.

Cel mai faimos exemplu in acest caz este Chōju Giga, create de un calugar numit Episcopul Toba. Arta secventiala al acestui sul de hartie numit si emaki, infatiseza secvente umoristice cu diferite animale precum vulpi, iepuri, broaste sau maimute in ipostaze umane cu referinte la clerul si nobilimea acelor timpuri. O critica si o parodie a ierarhiei religioase, Chōju Giga (emaki despre animalele jucause) demonstreaza modul particular japonez de spatiere si constiinciozitatea liniilor caligrafice pentru a crea miscari elocvente, expresii si figuri.

Dupa secolul al XII-lea, emaki-urile narative au inceput sa fie cerute si realizate de un numar crescand de oameni, din diverse clase sociale. "Adaugandu-se operelor care ilustrau povesti miraculoase, opere literare, legende despre originea templelor, apare un nou tip de emaki, drept reflectare a gusturilor clasei luptatorilor (samurai). Diversele picturi redau scene de lupta din preajma anului 1160 si sant printre cele mai renumite gunkimono (“povesti militare”) in forma pictata. In perioada medievala infloresc noi secte budiste, iar emaki-urile narative, desi nu intotdeauna de un inalt nivel artistic, erau deseori folosite in sens prozelitic."

Urmatoarea schimbare majora in arta manga a intervenit in secolul XVI-XVII, cand artistii au inceput sa lucreze intr-un nou stil de ilustratie cunoscut sub numele de ukiyo-e, un gen de litografii denumite si "picturi ale lumii in miscare". Linistea instaurata in Era Tokugawa (1600 – 1867), dupa multi ani de razboi, le-a oferit artistilor si artizanilor ocazia de a crea si rafina obiecte pentru consumul de masa, folosind in particular tehnica blocurilor de lemn. Ca laitmotive pentru ukiyo-e sant peisajele, scenele istorice, cele teatrale sau erotice.

Panouri cu ilustratii ce cuprind planuri si linii studiate indeamanunt, pete de culoare si modele, documentau despre viata si activitatile "lumii in miscare" din Yoshiwara. Yoshiwara, unul din districtele Edo (capitala Tokyo de azi) unde existau ceainarii, restaurante, teatre traditionale si bordeluri pentru cei de rang inalt, oferea numeroase oportunitati nu doar artistilor. Supranumit si "Districtul Rosu" datorita prostitutiei, era de asemenea centrul vietii de noapte.

Desi aceste panouri nu au avut initial utilizate pentru un scop anume, traditia stilului si inspiratia din viata de zi cu zi, transformate intr-o arta, au influentat evident stilul manga. in aceasta perioada de extindere a litografiei japoneze, s-au impus anumite traditii in arta vizuala care s-au pastrat si au fost continuate in benzile desenate nipone in ziua de azi, incepand de la simplele caricaturi pana la detalierea petelor de sange in ilustratiile gen gunkimono.

Artistul Hokusai Katsuhika (1760 – 1849) a inventat termenul de "manga". Hokusai este recunoscut pentru cele mai faimoase imagini din arta nipona, geniala sa lucrare "Marele val din Kanagawa", este exectutata intr-un mod perfectionist in stilul tehnicii blocurilor de lemn. Panoul infatiseza valuri curbate ameninta barcile pescarilor japonezi iar in distanta se observa muntele Fuji. Maestru al diferitelor arte, Hokusai avea abilitatea de a schita o persoana in miscare sau diferite scene prin linii fluide, pe care acesta le denumea "manga", ori picturi, schite fanteziste.

Colectii ale acestui gen de ilustratie, precum si popularitatea in crestere a ukiyo-e au oferit oportunitatea de dezvoltare artistica in diferite forme.

La cativa ani dupa moartea lui Hokusai a avut loc evenimentul care sa schimbe definitiv Japonia. In 1853 comandantul american de escadra, Mathew Perry soseste pe tarm nipon la Gorahama, si reprezentand frontul American si vestic, pune presiuni politice asupra guvernului pentru a accepta comertul si schimburile vestice. De atunci pana in secolul XIX cultura japoneza a trecut prin numeroase schimbari, trecand prin permanente razboaie social-politice, impartindu-se in doua tabere: a celor care doreau sa pastreze traditiile cu orice pret, iar la polul opus cei care erau deschisi influentelor vestice.

Aceasta dezbinare a culturii a dus la mentinerea conflictelor, precum si a incercarilor de a se adapta noilor tehnologii avansate care luau cu asalt lumea lor. Acesta perioada istorica ce extinde din Era Tokugawa (1600 – 1867) pana in Era Meiji (1868 – 1912) a fertilizat creativitatea, numeroasele povesti din acea vreme centrandu-se pe dorinta imparatului de atunci de a accepta influenta straina, puterea politica din spatele tronului si ultimele impotriviri ale razboinilor mitici, samuraii.

Afluenta artei si traditiilor vestice a avut un impact puternic in special asupra tinerilor, care erau mai deschisi catre nou. Noile generatii de artisti erau fascinati de noile stiluri si formate. Cele mai recente benzi desenate sub forma de caricatura au fost reprezentate in faimoasa revista de umor londoneză, "Punch". Existenta acestor benzi desenate a inspirat scena ilustratiilor, si la cativa ani dupa au aparut si primii artisti niponi care si-au inspirat creatiile din arta venita din vest. Acelasi stil de critica politica si culturala preluat insa in propria lor revista "The Japan Punch".

"The Japan Punch" s-a lansat in 1862, cu ajutorul cetateanului englez Charles Wrigman, dar in scurt timp a fost preluat de catre editori si artsti niponi.

Kanagaki Robun si Kawanabe Kyosai au creat prima revista manga in 1874, "Eshinbun Nipponchi", influentati de "The Japan Punch", avand un stil de ilustraţie extrem de simplist, lucrul acesta diminuandu-i popularitatea. Astfel "Eshinbun Nipponchi" a fost scos de pe piata doar dupa trei editii de publicare.

Insa dupa o perioada o alta revista, "Marumaru Chimbun" lansata in 1877 depaseste revista "The Japan Punch" in domeniul ingeniozitatii.

Insa in toate aceste preluari din vest in domeniul artei si ilustratiei nu i-a facut pe artiştii japonezi sa uite de propriile stiluri sau traditii, formandu-se astfel un stil hibrid artistic.

Unele desene timpurii arata modul reprezentativ in care erau perceputi vesticii de catre japonezi – cu nasuri mari, neindemanatici, chiar monstruosi – in comparatie cu reprezentarile acestora gratioase, si cu trasaturi tipice. Pe aceeasi linie cu londonezul "Punch", japonezii vedeau cu ochi critici guvernul, clasele superioare dar si pe industrialistii care conduceau tara. Chiar daca ilustratiile si stilul desenelor avea acea influenta din afara, imitand secvente din benzi desenate precum "The yellow kid", si noile stiluri deco din revistele de ilustratii din Paris ori New York, simplicitatea proiectelor si inventivitatea ideilor derivate din ukiyo-e dar si de la artisti niponi predecesori, au pastrat acele imagini distinct japoneze.

O diferenta notabila fata de vest era constientizarea acestora a problemei fundalului care putea afecta imaginea de ansamblu, in special cand se lua hotararea de a accentua detaliile, sau cand acestea trebuiau sterse pentru a crea efectul dramatismului.

La inceputul secolului XX, caricaturile si desenele japoneze incepeau sa se multiplice, si automat au devenit extrem de populare la public, la fel cum in trecut se intamplase cu ukiyo-e. Desenele umoristice cu substrat politic au fost schimbate destul de repede cu alte genuri. La sfarsitul anilor 1920 felurite genuri de astfel de ilustratii puteau fi citite pe teritoriul japonez. Multe din acestea au aparunt in reviste pentru copii, exemplul cel mai popular ar fi "Shōnen Club", ce se publica si astazi.

Initial "Shōnen Club" si rivalii, erau colectii de articole, desene si jocuri care sa starneasca interesul copiilor, dar treptat desenele au ajuns sa ocupe intreaga paginatie a acestor publicatii. Cand acestora le-a fost schimbat formatul din paginatia de revista la cel de carte, au devenit imediat best-sellers, scotand in evidenta imensa diferenta dintre comics-urile americane si manga japoneze. Secventialitatea in publicarea ilustratiilor, serializate in reviste ca apoi sa fie lansate integral sub forma de carte – a evidentiat una din caracteristicile manga, spre deosebire de benzile desenate americane, unde termenul acestora de serializare este mult mai scurt.

Chiar si azi multi adulti japonezi citesc ilustratiile manga ce apar in ziare sau reviste, fiind la fel de interesati precum si generatiile mai tinere. Un exemplu relativ cunoscut, datorita tiparelor de incadrare ar fi "Norakuro", o ilustratie manga ce a inceput in 1931 pana in 1941, si urmarea povestea unui caine negru in societatea japoneza. Fuku – chan, sau Micul Fuku, a aparut din 1938 pana în 1971 in "Shōnen Club", ilustrand nebunestile aventuri ale unui baiat rautacios, vesel si cu abilitatea de a se sustrage nazdravaniilor pe care le provoca, scapand intotdeauna basma curata, amintind de o serie similara de benzi desenate "Dennis the Menace" sau "Family Circus".

Al doilea eveniment major din istoria Japoniei, care a afectat dezvoltarea manga dar de asemenea si celelalte ramuri ale vietii de atunci. In timp ce idealismul militar si nationalist se extindeau inainte de inceperea razboiului, ilustratiile si caricaturile ce pana atunci fusesera vocea disesiunii, aceasta a fost redusa la tacere de guvernul din ce in ce mai tiranic.

Artistii si editorii erau amenintati cu pedepse variate daca incalcau ideea guvernului despre cum ar trebui sa arate lucrarile acestora – patriotice, unificatoare si inspirationale. Ideea principala era destul de clara: acestia fie lucrau sub ordinele guvernului, producand ilustratii de propaganda atat pentru frontul national cat si pentru cel inamic, sau siliti sa fie dati afara, arestati, chiar trimisi in exil. Multi artisti chiar au incetat sa lucreze pe perioada razboiului, de vreme ce altii s-au conformat sub amenintarea guvernului si au lucrat ca mijloace de propaganda. Altii au plecat din tara pentru a-si continua criticile, luptand pentru libera exprimare, la extrema, unii chiar au inceput sa lucreze pentru tabara inamica.

Rezultatul a fost devastator, avand repercursiuni asupra creativitatii si varietatii ilustratiilor disponibile in Japonia, iar industria comics-urilor si-a revenit treptat, dupa o indelungata perioada de timp, de vreme ce majoritatea artistilor nu aveau foarte multe optiuni, intre a lucra pentru guvern, abandonandu-si astfel ambitiile si idealurile, sau a pleca din tara.

Un alt eveniment caruia nu-i poate fi negat impactul a fost bombele nucleare de la Hiroshima si Nagasaki. Indiferent de circumstantele care au stat la baza deciziei folosirii acestor arme impotriva Japoniei, intamplarile au influentat fiecare aspect al vietii lor culturale. Unele povesti ilustrate in manga chiar si azi, au ca element principal teme din vremea razboiului sau bombardamentul, incepand de la examinarea conflictului dintre om si masinarie mergand pana la amenintarea apocalipsei. De asemenea notabile sant ilustratiile cu mesaje aparute de dupa război, Japonia experimentand tragedii la nivelul maselor, fiind singura tara unde ideile despre apocalipsa sant atat de convergente, datorita devastatoarelor imprejurari cu care au avut de-a face.

Imediat dupa ce societatea si-a revenit dupa razboi, acele momente au fost piatra de temelie pentru continuarea si revigorarea industriei manga. Majoritatea creatorilor de manga-anime prefera insa sa abordeze subiectul razboiului sub forma facand referinte la locatii sau povesti similare, inlocuind nume si alte detalii ce ar putea avea o legatura directa.

Razboiul insa nu a putut tine comics-urile in decadere, imediat dupa razboi revistele manga si-au reluat imediat aparitiile, de data aceasta intr-un alt format, drept carti rosii de marime mica. Aceste publicatii erau mult mai ieftine, si nu aveau intotdeauna calibrul fostelor publicatii de dinaintea razboilui, dar disparitia structurilor ilustratiilor din acele vremuri le-a oferit multor artisti ocazia de a improviza si a revigora scena manga cu idei ambitioase despre tot ceea ce se putea materializa.

Unul dintre artistii ale acestor carti de buzunar rosii a fost Tezuka Osamu, supranumit si "bunicul benzilor desenate japoneze". Tezuka, dar si multi alti artisti contemporani de-ai sai, care au inceput cu aceste carti rosii, au influentat scena ilustratiilor devenind promotorii unor stiluri noi, ce pot fi inca intalnite de cei ce citesc manga sau sant pasionati. Tezuka a influentat fiecare artist manga de dupa, fie ca acestia ii adoptau stilul, fie veneau cu un stil contrar, aceste caracteristici devenind definitorii pentru manga moderna.

Tezuka considera ca formatul manga poate fi folosit mult mai creativ decat fusese folosit in trecut, iar libertatea ce i-o ofereau publicatiile gen carti rosii l-au determinat sa experimenteze altfel de tehnici.

Spre deosebire de artistii a caror inspiratie venea din alte ilustratii sau caricaturi, Tezuka era influentat de productia cinematografica. A evoluat preluand imagini cinematografice, fiind atras de desenele animate la inceputul evolutiei acestora, in special cele ale fratilor Fleischer, cel mai cunoscut desen animat al acestora fiind Popeye Marinarul. Fascinat de dramatismul care il aducea editarea cinematografica in continutul scenariului, al povestilor, a inceput sa-si foloseasca paginatia din planse exact precum un film vazut prin camera de filmat. A implementat detalii cinematografice, precum cel de apropriere – distantare, si sa foloseasca spatiul intre imagini, delimitand elementele de paginatie. Nu si-a folosit cunostiintele cinematografice numai in aceasta privita, a vizualului, ci a utilizat elemente ce descriau sunetul apei, lovirea sau fosnetul hainelor intr-un limbaj special si potrivit ilustratiilor de gen.

Folosirea tehnicilor cinematografice i-a dat posibilitatea lui Tezuka sa creeze sute de pagini, mai mult decat prevazuse initial, fiind nevoit sa extinda si formatul scenariului, intr-unul potrivit cu noile cerinte si asteptari. Era sigur ca noul format putea fi utilizat in a ilustra orice gen de poveste, de la aventuri pana la drama sau chiar comedie. A început prin a crea ilustratii al caror scenariu era de lunga durata, cu personaje complexe care se dezvoltau pe parcurs, acordand o mare atentie trecerii timpului. "Kimba the White Lion" spre exemplu arata un pui de leu crescand si devenind un leu adult, in opozitie cu vechiul format static precum cel din "Fuku-chan" unde prima idee a copilului etern si neschimbat ce provoaca nebunii, sau in contrast cu super-eroul american care ramane la aceeasi varsta.

Cel mai cunoscut este "Astro Boy", manga cu ilustratii science-fiction imaginative, avandu-l ca erou principal pe un copil-robot, care a devenit destul de repede indragit, in scenariu avand adaugat si acel conflict dintre om si masinarie, inclusiv potentialul ca masinaria sa subjuge moralitatea sau resursele oamenilor. In 1953, "Princess Knight" este un punct de referinta pentru trendul ce se regaseste inca in unele manga, ilustrand o eroina cu ochii mari, care este deghizata in cavaler pentru a-si salva imperiul de la distrugere.

Mai mult de atat, Tezuka s-a inspirat pentru personajele sale chiar si de la Walt Disney, exagerarea marimii ochilor fiind regasiti la Betty Boop si Mickey Mouse. De acolo insa, si-a creat propriile linii, intr-un stil ce incorpora vechiile moduri traditionale japoneze de ilustrare, incluzand dramatizarea spatiala regasita in ukiyo-e. Designul caracterelor manga a inceput cu Tezuka, insa fiecare artist are propriul mod de ilustrare.

Aspiratiile cinematografice ale lui Tezuka s-au indeplinit in anii 1960, cand inca odata a revolutionat piata manga-anime. Lucrarea sa "Astro Boy" a fost adaptata si a devenit un serial animat de televiziune de mare succes. Fiecare adaos in privinta muncii sale l-au consacrat ca geniu ilustrator, dar si ca director in editarea scenariilor. Caracteristica de serializare, atat in privinta manga, dar si anime, cu privire la detalierea episodica si desfasurarea actiunii pe durate de timp realistice au devenit repere dominainte in ambele media.

Schimbarile insa incepeau sa se produca in industria manga cu mult mai devreme, inca din anii 1950 cititorii au inceput sa devina dezinteresati de evolutia unor povesti juvenile, si au cautat ilustratii care sa le indeplineasca cerintele, multe din ele venind cu povesti pentru adulti, determinand astfel o scadere in incasarile revistelor ce pastrau inca formatul traditional al scenariilor.

Adaptandu-se ideilor lui Tezuka, cum ca formatul manga se putea adapta oricarui tip de poveste, noi publicatii au inceput sa redea povesti care sa prinda si la publicul adult. Astfel personajele nu mai erau copii, ci baieti adolescenti sau adulti, iar benzile desenate ilustrau povesti cu care se confrunau adultii, de asemenea lasand in urma vechiul tipar alb-negru. Aceste benzi desenate nu se fereau in a utiliza scene de violenta, sex sau crima, folosind chiar eroii negativi drept personaje centrale. Denumite Gekiga (ilustratii drama) acestea erau influentate de stilul lui Tezuka, iar personajele aveau drept caracteristica ochii mari, capul destul de mic dar restul corpului exagerat de mare. Aceste detalii se vor ajusta cu trecerea timpului, dar pastrand acele note ce diferentiaza aceste comics-uri de cele internationale.

Asa ca miau miau...